Fratii Karamazov

Roman în patru părţi şi epilog

„Noi, Karamazovii, suntem la fel, chiar şi în sufletul tău, îngere, viermele trăieşte şi e sortit să dezlănţuie adevărate furtuni! Furtuni, îţi spun, fiindcă desfătarea se dezlănţuie ca o furtună, mai aprigă chiar decat o furtună! Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Înfiorător, înţelegi? Pentru că nu poţi să‑l cuprinzi, nu poţi să ştii ce‑i acolo, şi nici n‑ai cum să ştii, fiindcă Dumnezeu ne‑a pus în faţă numai enigme. Aici se întalnesc toate extremele şi toate contradicţiile sălăşluiesc laolaltă. Eu, frăţioare, nu sunt un om cult, dar am stat şi am cugetat mult. Sunt atatea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pămant. Dezleagă‑le, cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă‑ţi dă mana. Frumosul!… Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate, oare, Sodoma să reprezinte frumosul? Crede‑mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri cand te gandeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimantă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta dintre diavol şi Dumnezeu, iar campul de bătălie este însuşi sufletul omului. Dar fiecare, cum se zice, vorbeşte despre ce‑l doare. Şi acum ascultă, să trecem la fapte…” (F.M. Dostoievski)