Romania, vol. IV – Subcarpatii

Subcarpaţii constituie prin fizionomie, structură, geneză, evoluţie, resurse, modalităţi de exercitare a activităţilor tot mai diverse ale omului etc., o regiune extrem de complexă a cărei cunoaştere a implicat analize profunde ce au necesitat studii numeroase care au depăşit limitele sale. Însăşi  identificarea lor în sistemul unităţilor geografice româneşti a stârnit de‑a lungul anilor nu numai interes dar şi dispute ce‑au pornit de la denumire (li s‑a mai spus Pericarpaţi sau Precarpaţi) şi au continuat cu apartenenţa la marile trepte orografice limitrofe, munţi sau dealuri, cu care aveau numeroase trăsături comune. De primii, Subcarpaţii se leagă prin geneză, alcătuire, elemente structurale, evoluţie şi uneori prin înălţime sau  trăsături morfometrice. De dealuri, Subcarpaţii se apropie prin înfăţişarea de ansamblu (culmi rotunjite separate de depresiuni şi culoare de vale acoperite de o pătură de soluri şi formaţiuni vegetale comune),  prin condiţii favorabile unei străvechi populări care a condus pe de o parte la dezvoltarea unei mulţimi de aşezări ce‑au urcat din vatra depresiunilor pe versanţi şi uneori până pe podurile mai largi ale intefluviilor, iar pe de altă parte la individualizarea celor mai variate moduri de utilizare a terenurilor (de la culturi cerealiere, plante tehnice, vii şi livezi la păşuni, fâneţe şi păduri la exploatări petroliere şi miniere etc.).